Recenzie Anime Another

Another – 12 episoade – 2012

*Tot ceea ce urmeaza este bazat pe vizionarea intregii serii, fara OVA-ul premergator povestii, si sunt observatii personale, in baza experientei mele in literatura, filme, seriale, desene animate si anime-uri. Daca nu sunteti de acord cu ceva din ce este scris, va invit la discutie pe baza punctelor de disensiune.

Ceea ce urmeaza este o analiza asupra anime-ului din perspectiva mea, impreuna cu procesele de gandire prin care ajung la unele concluzii.

De asemenea, eu pornesc in vizionarea oricarui anime – fie el facut de Gainax, Studio IG, Sunrise, Gonzo, Ghibli sau in regia oricui din industrie – cu ideea ca voi viziona ceva de calitate si caruia ii voi da, la final, nota 10 in lista mea personala. Puncte scad pentru:

-          Material care insulta inteligenta celui ce vizioneaza;

-          Material ce ma scoate din imersiunea povestii pe motive de inconsistenta sau prostie pura;

-          Material inutil care iroseste timpul meu fara a oferi nimic de interes in materie de personaje, actiune sau dezvoltarea povestii;

-          Incercari esuate de intelectualism care foloseste truisme sau filozofie de liceu pentru a parea profund;

-          Material ridicol care incalca propriile reguli pe care anime-ul le seteaza pentru actiunea sa.

Acestea fiind zise, Another este o serie cu foarte mult potential initial care este irosit din pricina unei regii slabe, a unei povesti dramatizata artificial si a unor personaje foarte plate si lipsite de orice caracteristici care sa le faca interesante.

Ce urmeaza mai jos poate contine spoilere, desi voi incerca sa le tin la un minim necesar.

~Pe scurt~

Pro:

+ Grafica detaliata, cu personaje ce arata interesant si un stil artistic placut ochiului.

+ Muzica de fundal bine realizata pe alocuri.

+ Misaki Mei ca personaj misterios, foarte interesanta odata ce se dezvaluie.

+ Premiza povestii.

Contra:

-          Regie foarte, foarte slaba.

-          Personaje apatice, plate si neinteresante.

-          Violenta gratuita si morti fara rost

-          Dezvoltare inegala a povestii si actiunii.

-          Regizorul ne iroseste timpul in loc de a dezvolta povestea si personajele.

-          Inceputul si finalul.

~Cele bune~

1.       Premiza

Stiu ca seria asta este bazata pe o nuvela scrisa de Ayatsuji Yukito, pe care nu am avut cum sa o citesc pe moment si nu stiu daca am s-o citesc vreodata daca anime-ul e o adaptare fidela. DAR, consider ca in mainile unui scriitor bun, premiza asta ar putea da o carte horror/mystery absolut fenomenala, pe care as tine-o cu placere langa „Perdido Street Station” a lui China Mieville sau langa „Let the right one in” de John Ajvide Lindqvist in biblioteca mea personala. Mi-a placut la nebunie ideea anime-ului asta odata ce s-a intrat in poveste:

„O forta supranaturala preia controlul unei mici regiuni dintr-un oras mic din Japonia, introducand o persoana decedata in randurile unor elevi, fara ca respectiva sa stie ca e moarta sau ceilalti sa-si dea seama ca e cineva in plus. Cat timp respectivul e printre ei, elevii si cei apropiati lor sau clasei lor pot suferi accidente fatale, la intamplare, pana la terminarea anului de studiu, totul ca o consecinta a unor evenimente de cu 26 de ani mai devreme.”

Asta e aur curat in materie de horror. Asta e ceva ce m-as astepta sa fie scris de Clive Barker si sa fie si printre lucrarile lui demne de citit. Exista potentialul unor dezvoltari de situatie dintr-o asa premiza care sa fi putut pune anime-ul asta pe harta.

Din pacate, potentialul e irosit. Vedem mai tarziu de ce.

2.       Mijlocul povestii

Odata ce regulile povestii, intr-un final, sunt stabilite, avem parte de cateva episoade foarte, foarte ok. Actiunea in actul doi al povestii curge lin, personajele interactioneaza suficient cat sa para ca ceva se dezvolta ca o conexiune intre ele iar misterul se dezvaluie incet, dar fara pasi falsi sau indicii gresite.

Odata ce se trece de primele episoade stangace, povestea chiar are  sansa de a straluci o vreme. Indiciile care ne sunt prezentate au relevanta pentru misterul mai mare iar evenimentele nu par batute chiar cu ciocanul in poveste – desi exista cateva care apar din senin si strica ce ar fi, altfel, unele dintre cele mai intense momente din anime -.

3.       Deznodamantul povestii

NU ma refer aici la episoadele finale ale povestii, ci la deznodamantul in sine. Desi nu sunt de acord cu felul in care evenimentele au fost duse spre o concluzie, mi-a placut in schimb ca finalul este unul cinstit si clar, fara sa lase foarte multe portite deschise pe unde sa mai bagam intrebari. Sigur, nu rezolva totul iar misterul mai mare ramane fix cum era la inceput...dar asta e partea frumoasa.

Nu m-a interesat deloc pe parcursul seriei DE CE anume se intampla anumite evenimente. In Silent Hill nu te intereseaza cine a creat Silent Hill-ul sau de ce...ci doar povestea personajelor blocate acolo si cum incearca sa supravietuiasca. Nu ma intereseaza originea fenomenului caruia ii sunt victime personajele, ci ma intereseaza cum vor scapa din situatia lor, preferabil cu cat mai putine traume.

Asta mi-a placut in cele din urma in Another. Asta este genul de poveste care beneficiaza din plin ca misterul sa nu fie atins, ca publicul sa nu vada nimic mai departe de cortina. Odata ce treci in spatele cortinei, totul devine mundan, totul poate fi inteles, totul este clar.

Ori, unde mai e magia in cazul asta?

4.       Misaki Mei, Teshigawara Naoya si Akazawa Izumi

Astea sunt singurele trei personaje din anime de care mi-a pasat in cele din urma si care au fost dezvoltate suficient cat sa poata fi considerate interesante. In timp ce majoritatea celorlalte personaje au fost tinute in principal de decor, iar personajul principal a fost un plot device pe doua picioare, astia trei au reusit sa ma surprinda in final...prin faptul ca nu vroiam sa-i vad murind.

Nu sunt personaje originale in lumea anime, existand extrem de multe altele in diverse serii cu personalitati interschimbabile, dar in contextul anime-ului asta ei au fost cei mai interesant de vizionat.

~Cele rele~

Din pacate, copii, am terminat cu cele bune. Vor mai fi cateva observatii pe ici pe colo, dar ma tem ca astea sunt toate lucrurile ce mi-au placut in Another. Ce urmeaza...o sa fie distractiv.

1.       Regia lui Mizushima Tsutomu

Asta o sa fie lung.

Intai, un pic de teorie. Daca nu va intereseaza, sariti peste paragraful urmator.

Primul personaj cu care ne intalnim in serie este Sakakibara Kouichi, protagonistul nostru. Fiind un elev nou transferat in scoala si clasa respectiva, el este avatarul nostru in lumea din Another, ochii si urechile noastre, prisma prin care vom vedea lumea anime-ului si prin care o vom intelege. El este la fel de strain acolo pe cat suntem noi si are rolul expres de a ne ajuta sa intelegem ceea ce se intampla si sa absorbim detaliile de poveste la fel cum le-ar absorbi el. In consecinta, ca protagonist, la el ne asteptam sa vina informatiile relevante prin care noi vom intra in universul anime-ului.

Iar Mizushima Tsutomu se pisa cu bolta – scuzati franceza – pe acest rol deosebit de important pe care il are protagonistul.

PRIMUL lucru pe care il face Sakakibara este sa inceapa sa ceara informatii care nu il privesc in nici un fel si pentru care nu exista nici un singur motiv in poveste ca el sa fie interesat in momentul respectiv. Protagonistul nostru incepe povestea dezvoltand o obsesie ciudata pentru fata misterioasa din clasa sa si incercand sa ne ofere noua, privitorilor, toate informatiile de care am avea nevoie ca sa putem urmari seria.

Asta se cheama o gafa MASIVA de story board, in care producatorii incearca sa ajunga la miezul povestii cat mai repede, fara insa a lega evenimentele de inceput intre ele – cam ce a stricat filmul Man of Steel anul trecut -.

De ce-i pasa lui Sakakibara de fata fara un ochi?

De ce se pune s-o urmeaza, ca un violator sinistru, pana acasa?

De ce o hartuieste cu intrebari personale pentru care pe el n-ar trebui sa-l frece grija, considerand ca abia a intalnit-o?

De ce se intereseaza de istoria clasei cand el abia s-a transferat acolo si nu ar trebui sa aiba asa griji mai departe de a se integra cu restul elevilor?

De ce-l intereseaza atat de mult de fata care a murit cu ceva timp inainte – in afara faptului ca pare sa aiba o tendinta sinistra spre a urmari fete ce par fara aparare - ?

Raspunsul la intrebarile astea e simplu: pentru ca asa cere povestea. Nu exista nici o dezvoltare naturala a curiozitatii sale, nu exista nici un eveniment care sa-l porneasca spre informatiile in cauza. Povestea vrea ca NOI sa stim respectivele informatii, asa ca-l pune pe saracul protagonist, ca o mica marioneta ce e, sa se bage cu nasu-n treaba tuturor, desi n-are ce cauta acolo.

Asta e primul pacat savarsit de regizorul seriei.

Al doilea pacat este ca incearca sa ne pacaleasca pe tot parcursul primelor episoade ca vizionam de fapt un anime cu fantome si papusi malefice si dracu mai stie ce.

Regizorul foloseste momente de muzica dramatica si flash-uri scurte cu papusi la intamplare pentru a da gravitate unor evenimente si unor interactiuni intre personaje si a le schimba insemnatatea. Asta e un truc ieftin folosit de regizori slabi – cum ar fi David Cage in jocul Heavy Rain – pentru a informa gresit publicul si pentru a-i distrage atentia spre detalii prea putin importante; totul pentru a putea ascunde adevarata poveste in spatele unor trucuri de fum si oglinzi.

Asta nu e un lucru rau in sine. In mainile cuiva competent pentru asa ceva, ar fi putut fi o unealta foarte puternica pentru a pastra misterul mult timp si pentru a ne surprinde iar si iar, la orice revizionare. Ar fi putut fi un twist demn de tinut minte, daca ar fi fost facut bine.

In schimb, felul exagerat in care se pune accent pe unele scene in prima parte din Another, odata ce am terminat de vazut intreaga serie si m-am pus sa revizionez cateva momente, fac ca respectivele sa aiba aceasi greutate dramatica pe cat ar avea o scena din Scooby Doo. Tot ce lipseste este un sunet puternic de DUM-DUM-DUUUUUUUUM! si m-as astepta sa apara Scooby cu toata echipa ca sa culeaga vreun indiciu de pe acolo.

2.       Personaje slab dezvoltate si apatice

Pe mai intreaga durata a seriei avem parte de un cast de personaje destul de mare care se perinda pe undeva prin background. Dupa cum e de asteptat, multi mor. Nu ne pasa ca mor. Nu-i pasa NIMANUI ca respectivii mor.

De ce s-o intampla asta?

Deoarece anime-ul nu petrece timp cam deloc intr-o incercare de a da viata personajelor sale pe care mai apoi le ucide cu sange rece. Nu le cunoastem deloc, nu stim nimic despre ele, nu le vedem pe ecran decat pentru foarte putin timp si la final doar cum sunt varuite pe vreun perete.

Iar restul personajelor din poveste isi vad de viata lor ca si cum n-ar fi murit un coleg sau un prieten din randul lor sau din familia lor. Nu le pasa. Nimeni din anime-ul asta nu arata nici cea mai mica emotie in momentul in care careva se duce naibii pe vreo scara. Au un scurt moment de tristete si apoi gata, inapoi la discutiile din clasa. Adica nu-i ca si cum am fi vizionat o sinucidere foarte violenta sau un accident deosebit de sangeros care ar baga in terapie veterani de razboi.

O vreme am fost chiar convins ca odata ce cineva moare, toti ceilalti il uita instant si nu realizeaza ce se petrece in jurul lor. Dar nu, personajele sunt doar apatice.

Cand nimanui din poveste nu pare sa-i pese de ce se intampla in jurul lor...mie, ca spectator, de ce mi-ar pasa?

Ca sa puna mai multe paie pe foc, exista momente in poveste in care unele personaje aud cate un tipat sau sunt foarte constiente ca un prieten e in pericol mortal.

Reactia lor?

Stau ca momaile si privesc in gol si dezbat daca sa mearga sa-l ajute sau nu pe respectivul.

Din nou, daca personajelor nu le pasa de ce se petrece, mie de ce mi-ar pasa?

Din pacate asta e un pacat general in anime-uri, dar e unul pe care nu-l pot trece cu vederea de cele mai multe ori. M-as fi asteptat ca un anime facut dupa o carte sa poata fi ceva mai dezghetat la minte decat majoritatea porcariilor de genul asta, dar se pare ca m-am inselat. Nu ma astept la realism din partea unui anime...dar ma astept sa nu ma simt insultat intelectual.

Asta ma duce spre urmatorul punct.

3.       Mortile din anime sunt inutile

O sa fiu primul care sa recunoasca ca scena cu umbrela a fost bestiala. E una dintre cele mai creative chestii facute intr-un anime de genul asta si una pe care n-am s-o uit prea curand. Bineinteles, daca anime-ul nu ar fi fost atat de entuziasmat de propria sa gaselnita si nu mi-ar fi bagat pe gat o melodie super dramatica si un slow motion care doar nu zbiara „FITI ATENTI AICI! FITI ATENTI ACUM! O SA FAC CEVA TARE! NU TREBUIE SA RATATI ASTA! SUNTETI SIGURI CA SUNTETI ATENTI?!”.

Din pacate, oricat de distractiv ar fi fost de vizionat scena asta, nu poate scapa in mintea mea de spectrul faptului ca nu a servit la absolut nimic. Nimeni nu a fost profund afectat de asa ceva. Nimeni nu a jelit. Nimeni nu a ramas terifiat de umbrele.

Si asta se intampla pe toata durata anime-ului. Singurul motiv pentru care personajele mor e de factor de soc si nimic mai mult.

Nu ajuta cu nimic povestii sau misterului.

Nu ajuta nici un personaj sa atinga vreo revelatie personala profunda.

Daca anime-ul ar fi avut cea mai mica farama de ironie in el, ar fi putut realiza niste comentarii foarte interesante despre efemeritatea si fragilitatea vietii umane...dar canci.

4.       Inconsistenta tematica

Uite aici un lucru pe care chiar vreau sa-l discut: Another este inca un caz *sic* de anime care nu are curaj sa fie ceva anume si, in schimb, decide doar sa fie jumatati de masura din altceva, doar pentru a nu leza vreo sensibilitate.

Avem o scena inutila de comedie romantica – nu serveste la nimic -, avem un episod dedicat fanservice-ului – nu serveste la nimic decat ca posibil material de laba -, avem sugestia unui triunghi romantic – nu merge absolut nicaieri firul povestii respective – si avem niste morti sangeroase care sunt totusi foarte seci – si nu servesc nici unui scop -.

In nici un moment anime-ul asta nu intrece vreo limita a bunului simt sau al scarboseniei. Sta undeva, in pragul unei usi, prea speriat ca sa-si asume vreun risc real in felul in care abordeaza materialul pe care-l are la dispozitie.

Sadism? NU exista asa ceva in Another, doar niste morti unde se vede inspiratia clara din Final Destination. Si problema e ca oricum, daca creatorii s-ar fi decis sa fie sadici cu adevarat, faptul ca nici un personaj nu e dezvoltat incat sa ne pese de el ar fi facut chiar si cea mai sadica moarte sa fie usor de uitat.

Ca sa va dau un exemplu: cand un personaj moare in Katanagatari, un anime exceptional, desi moartea lui nu e deosebit de violenta sau sangeroasa, faptul ca este aratat invins si murind, insangerat dupa pierderea sa a scos din mine o mult mai viscerala reactie decat cea mai sangeroasa chestie din Another.

Partea romantica a seriei nu se dezvolta niciodata si e pacat, ca putea fi interesanta.

„Pai, Claudiu, elitist nenorocit ce esti, ce tot vrei de la un anime de 12 episoade?!”

Uite, as fi vrut sa nu-mi fi irosit timpul cu un episod de filler obligatoriu la plaja si nici sa nu-mi fi irosit timpul 4-5 episoade incercand sa ma pacaleasca si nici sa nu-mi fi irosit timpul cu morti care nu servesc nici unui scop dramatic sau de dezvoltare a personajelor.  As fi vrut ca-n locul unor asa diversiuni inutile sa se fi concentrat pe poveste si pe lucruri mai interesante, pe reactiile personajelor si pe personalitatile lor.

5.       Idiotenie crasa si ultimele episoade

Si asta e ultimul lucru despre care vreau sa vorbesc si aici sunt spoilere.

Cineva moare cand incearca sa vorbeasca despre blestem. DE FIECARE DATA!

Nimeni nu se prinde.

Toti insista ca personajul principal trebuie sa respecte regulile clasei cu strictete.

Nimeni nu-i explica regulile, chiar si atunci cand au sansa s-o faca.

Casa arde din temelii, aratand un incendiu bine dezvoltat si aproape exploziv.

Personajul principal se plimba nonsalanat printre flacari, fara sa schiteze cea mai mica reactie cum ca n-ar fi la plaja undeva, la o temperatura comoda a apei si aerului. Aerul super incins si fumul dens nu-l deranjeaza deloc pe Superman-ul nostru licean.

Doua personaje nou introduse o iau razna si incep sa omoare la intamplare copii fiindca, si citez, „erau instabili emotional dupa moartea nepotului lor”.

Da, n-ar fi fiindca povestea avea nevoie sa mai creasca artificial tensiunea din anime pe final.

Personajele primesc o informatie dubioasa si brusc toata lumea e capabila de crima cu sange rece.

Devin si maestri luptatori.

Toata lumea are flash back-uri importante pentru deznodamantul misterului in cele mai oportune momente – adica cand dicteaza, in mod artificial, povestea ca e timpul sa dezvaluie ceva -. 

Cineva are raspunsul care ar putea salva viata tuturor.

Nu zice nimic ca sa nu-i raneasca sentimentele personajului principal.

Un personaj e injunghiat cu cioburi si cu bucati de lemn, pironit in perete dupa o explozie de vant care a propulsat geamul inauntru in zeci de bucati.

Are timp de un adio emotionant si dramatic, fara tipete sau vreun semn ca ar muri de orice altceva decat de o plictiseala cronica.

Ultimele episoade sunt jignitor de proaste. Am sperat pana in ultimele momente ca nu se va merge in directia in care credeam ca se merge...dar in schimb fix asta s-a intamplat. Ultimele episoade devin un generic „free for all” in care toata lumea da sa omoare pe toata lumea si toti isi pierd mintile sau capacitatea de a gandi – casa arde...nimanui nu-i pasa -. 

Am zis la inceput: in mainile unui scriitor capabil toata povestea asta ar fi putut fi excelenta. Dar Another nu a beneficiat de atingerea unui scriitor capabil. Nu a beneficiat de o echipa interesata in a face ceva de calitate si nu a beneficiat de un regizor macar decent.

~In concluzie~

Another nu e un anime pe care eu personal l-as recomanda. Desi are o premiza buna si o grafica cel putin decenta, anime-ul e slab din punct de vedere al povestii si al personajelor, irosind timp pretios pe niste chestii absolut irelevante.

Nu e nici un anime prost cap coada. Exista reale momente bune in poveste si niste scene care, desi ratate, inca pot indica la calitatea pe care ar fi putut s-o aiba seria. Personajul lui Misaki Mei mi s-a parut interesant si complex, reactia ei fata de fenomenul in care erau toti implicati parandu-mi-se cea mai interesanta dintre toate.

In cele din urma este un anime mediocru cu putine de oferit in afara unor lectii de „Asa nu!” si a unor momente sangeroase dar lipsite de orice fel de colti si gheare.

Nota finala: 6/10

Recenzie realizata de: Caludiu Antal.